Au uitat de ‘RĂ‚ZBOI’! Gică Popescu, ‘trimis’ de Mircea Sandu la UEFA: „Vă dați seama unde vreau să ajung…”

Au uitat de 'RĂ‚ZBOI'! Gică Popescu, 'trimis' de Mircea Sandu la UEFA:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Fostul internațional Gheorghe Popescu, care a devenit începând de joi membru al Comisiei de Disciplină a UEFA, a declarat, agenției MEDIAFAX, că este onorat de noua funcție pe care o are și își propune să avanseze în structurile fotbalistice.

Este prima funcție pe care o ocup într-un for fotbalistic și dacă încep de la acest nivel, vă dați seama unde vrea să ajung. Sunt încă la nivelul junioratului, dar un juniorat cu această funcție mi se pare important„, a spus Popescu.

El a menționat că putea să fie membru al Comisiei de Diciplină a UEFA înaintea lui Ionuț Lupescu, care a deținut această funcție până luna trecută. „Acum au intrat lucrurile în normalitate, ca să spun așa. Eu trebuia să ocup această funcție înaintea lui Ionuț (n.r. – Ionuț Lupescu, fostul director general al FRF), dar au fost alegerile acelea, disputele de atunci și s-a ajuns la un alt rezultat. Mircea Sandu mi-a cerut să ne întâlnim și mi s-a propus această funcție. Este un lucru important să avem oameni în cadrul UEFA și am acceptat, mai ales că nu mi-ar ocupa foarte mult timp, pentru că am și alte proiecte în afara fotbalului„, a mai spus el.

Gheorghe Popescu a menționat că deși a avut dispute profesionale cu Mircea Sandu, relațiile dintre ei au fost bune de-a lungul timpului. „Nu voi fi implicat însă în structurile FRF. Eu am avut relații bune întotdeauna cu Mircea Sandu. A fost și este o relație bazată pe respect reciproc. Aparent au fost tensiuni între noi, dar au fost tensiuni profesionale, care nu au ieșit din cadrul fair-play-ului. A fost o dispută pentru că noi concuram pentru un loc și era normal să apară și unele tensiuni, dar numai profesionale, nu și personale„, a explicat Popescu, fost candidat la președinția FRF.

El crede că este important ca România să aibă reprezentanți în cadrul UEFA, dar fotbalul românesc trebuie să-și rezolve problemele interne pe care le are. „Este important că avem oameni în cadrul UEFA, cum este de exemplu Mircea Sandu, membru în Comitetul Executiv al UEFA, dar acest lucru nu ne va aduce însă mai multe echipe în cupele europene. Astea sunt problemele interne ale fotbalului românesc care trebuie rezolvate„, a adăugat Gheorghe Popescu.

Fostul internațional Gheorghe Popescu a fost validat, joi, de Comitetul Executiv al UEFA, în funcția de membru al Comisiei de Disciplină a UEFA la propunerea Comitetului de Urgență al Federației Române de Fotbal din data de 19 septembrie. Gheorghe Popescu va ocupa locul rămas vacant în urma demisiei lui Ionuț Lupescu din funcția de Director General al FRF și a angajării sale, de la data de 1 septembrie, în cadrul administrației UEFA.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Elena Lasconi, prima reacție după ce CCR a cerut renumărarea voturilor: 'Este absolut îngrozitor!'
Elena Lasconi, prima reacție după ce CCR a cerut renumărarea voturilor: 'Este absolut îngrozitor!'
Surpriză! Liță Dumitru a numit cel mai bun fotbalist român al momentului: ”Altul nu văd”
Surpriză! Liță Dumitru a numit cel mai bun fotbalist român al momentului: ”Altul nu văd”
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” | EXCLUSIV
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” | EXCLUSIV
Atacantul care l-a dat pe spate pe Adrian Mutu: „Este un animal! Cel mai puternic dintre toți”
Atacantul care l-a dat pe spate pe Adrian Mutu: „Este un animal! Cel mai puternic dintre toți”
Cristi Borcea revine în Superligă! Vestea zilei în fotbalul românesc
Cristi Borcea revine în Superligă! Vestea zilei în fotbalul românesc
Bogdan Cosmescu a spus ce a ales la alegerile prezidenţiale! Discuţie
Bogdan Cosmescu a spus ce a ales la alegerile prezidenţiale! Discuţie "aprinsă" la 3 SportCast: "Mi se părea aberant /…
Mama Antoniei arată superb la 57 de ani. Ce dietă ține Denise Iacobescu și care e alimentul la care a renunțat definitiv
Mama Antoniei arată superb la 57 de ani. Ce dietă ține Denise Iacobescu și care e alimentul la care a…
Sorin Ovidiu Vîntu o DISTRUGE pe Elena Lasconi: ‘O PROASTĂ!  Îmi cer scuze de la toate femeile din țara asta’
Sorin Ovidiu Vîntu o DISTRUGE pe Elena Lasconi: ‘O PROASTĂ! Îmi cer scuze de la toate femeile din țara asta’
BANCUL ZILEI. Profesoara către Bulă: -Măi puturosule, cum poţi să dormi la mine la oră?
BANCUL ZILEI. Profesoara către Bulă: -Măi puturosule, cum poţi să dormi la mine la oră?
Cristian Pîrvulescu, despre demersul lui Cristian Terheş şi decizia CCR:
Cristian Pîrvulescu, despre demersul lui Cristian Terheş şi decizia CCR: "Este evident, se încearcă relansarea candidaturii lui Ciolacu"
ADEVĂRUL despre UNIREA Bucovinei cu România! „Eram în contact cu...
ADEVĂRUL despre UNIREA Bucovinei cu România! „Eram în contact cu...
Suntem luaţi de proşti! Fiul lui Ion Ţiriac a izbucnit în scandalul momentului. Şi-a amintit de drama Simonei Halep
Suntem luaţi de proşti! Fiul lui Ion Ţiriac a izbucnit în scandalul momentului. Şi-a amintit de drama Simonei Halep
Connect-R, ANULAT de Kiss FM după ce a felicitat românii care au ieșit la vot! L-au exclus din concert: „Jos CenzURA”
Connect-R, ANULAT de Kiss FM după ce a felicitat românii care au ieșit la vot! L-au exclus din concert: „Jos…
Se schimbă banii. Anunț oficial BNR în România. Unde merg românii cu bancnotele
Se schimbă banii. Anunț oficial BNR în România. Unde merg românii cu bancnotele
VIDEO ”Scoateți capacul! Dați-mi fata înapoi!” Imagini zdrobitoare de la mormântul Andreei Cuciuc! Mama sa a fost cărată pe brațe afară din cimitir
VIDEO ”Scoateți capacul! Dați-mi fata înapoi!” Imagini zdrobitoare de la mormântul Andreei Cuciuc! Mama sa a fost cărată pe brațe…
Detaliul neobservat din clipul lui Călin Georgescu! Ce are în spate și ce semnifică
Detaliul neobservat din clipul lui Călin Georgescu! Ce are în spate și ce semnifică
Mario & Luigi Brothership Review: când e frate lângă frate
Mario & Luigi Brothership Review: când e frate lângă frate
Călin Georgescu: Se încearcă eliminarea capacităţii poporului român de a gândi
Călin Georgescu: Se încearcă eliminarea capacităţii poporului român de a gândi
Martorul de bord fulg de nea: Când se aprinde și ce trebuie să faci?
Martorul de bord fulg de nea: Când se aprinde și ce trebuie să faci?
Ce semnifică simbolul care apare în videoclipurile lui Călin Georgescu. Este mai mult decât un obiect de decor
Ce semnifică simbolul care apare în videoclipurile lui Călin Georgescu. Este mai mult decât un obiect de decor
×